Totodată, dacă vorbim despre renovarea unei case vechi din cărămidă, îți va trebui și o cantitate mai mică sau mai mare de cărămizi, în funcție de amploarea intervențiilor necesare. Este foarte important să știi că orice intervenție trebuie să fie realizată prin folosirea acelorași materiale cu cele utilizate la construcția inițială a casei. Firește, dacă vorbim despre materiale precum glet sau ciment, acestea pot varia.
Soluțiile de acest fel se folosesc pentru nivelarea pereților, precum și pentru acoperirea găurilor apărute la nivelul acestora. Se mai pot utiliza și mortar, ipsos sau adezivi speciali, în funcție de ce idei dorești să pui în aplicare și ce finisaje ai de gând să montezi. Este important să investești în materiale cât mai calitative, astfel încât rezultatele să fie unele care să arate bine, dar și să reziste în timp.
Materiale din categoria finisajelor
Dacă ai izbutit să consolidezi locuința și să o aduci la un stadiu solid, care să garanteze confortul și siguranța, următorul pas major al procesului de renovare de case vechi din cărămidă sau din alt material este cel al alegerii și montării finisajelor, așa cum ai putut afla și din capitolul anterior. Pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie să alegi cu grijă materialele din categoria finisajelor.
Esențiale, din acest punct de vedere, sunt atât plăcile ceramice (faianță, gresie, marmură etc), cât și parchetul sau lambriurile. Mai important, însă, este modul în care alegi să îți acoperi pereții. Acest aspect influențează nu doar aspectul estetic rezultat în urma procesului de renovare a fațadei casei vechi sau a pereților interiori, ci și confortul și sănătatea ta pe termen lung. Ai nevoie de:
Lacuri și baițuri – poți acoperi cu lacuri și baițuri orice tip de suprafață, iar soluțiile de calitate pe care le poți comanda la PittsburghPaints.ro sunt unele care își păstrează foarte bine aspectul și structura în timp. Este ideal să apelezi la acest tip de material, mai ales atunci când vrei să vopsești suprafețe din lemn sau metal.
Amorsă – reprezintă baza ideală pentru aplicarea vopselelor lavabile și trebuie să fie utilizată, atunci când tipul de vopsea pe care o alegi impune folosirea unei astfel de soluții. Recomandarea tuturor experților este să apelezi la amorse anti-mucegai pentru spațiile în care nivelul de umiditate este ridicat, așa cum sunt băile și bucătăriile.
Dacă este vorba despre renovarea unei case din cărămidă, pericolul umidității este unul care trebuie tratat cu deosebită importanță, deoarece există premisele periculoase ale apariției mucegaiului, fenomen care poate afecta sănătatea locatarilor oricărei locuințe. Așadar, alege o amorsă potrivită și folosește-o atunci când este cazul.
Vopsea premium de exterior – cu siguranță vrei ca fațada casei pe care o renovezi să arate foarte bine. În funcție de preferințele tale, poți să o transformi într-o fațadă modernă sau poți alege să îi păstrezi design-ul clasic, specific caselor vechi. Oricare ar fi varianta pentru care optezi, este important să alegi o vopsea bună pentru exteriorul gospodăriei.
Îți recomandăm să alegi o vopsea care să reziste bine în timp și care să aibă caracter ecologic. Pe site-ul nostru poți găsi variante multiple de vopseluri antivirale, care protejează structura pereților împotriva factorilor nocivi de mediu. Poți alege vopsea acrilică cu finisaj mat sau lucios, precum și vopsea anti-rugină, pentru componentele metalice.
Vopsea premium de interior – foarte importantă este și vopseaua pe care o folosești la interior. În planul pe care îl întocmești, înainte de a te apuca de treabă, sunt incluse și culorile pe care dorești să le obții în fiecare încăpere, iar de acestea trebuie să ții cont când alegi vopseaua.