Baie gri cu alb: idei, sfaturi și tendințe actuale care te vor ajuta să-ți creezi propria oază de relaxare

2.3.-Baie-gri-cu-alb-stil-de-amenajare-modern_1.jpg

Baia este mai mult decât un spațiu funcțional, este locul în care te refugiezi după o zi obositoare pentru a te relaxa cu o baie fierbinte și locul în care îți începi diminețile cu multă energie și bună dispoziție. La fel ca restul camerelor, baia trebuie să îți reflecte stilul și personalitatea și să se integreze armonios în restul decorului casei. Dacă îți surâde ideea de a avea o baie gri cu alb, dar nu știi exact cum să o amenajezi, informațiile de mai jos îți vor fi de mare ajutor. 

Cuprins:

1. Baie alb cu gri – sfaturi de amenajare în funcție de dimensiunea spațiului disponibil

Orice proiect de amenajare interioară pornește de la spațiul disponibil, iar baia nu face excepție de la această regulă. Dacă nu sunt amenajate corect, unele băi de dimensiuni reduse par sufocante, iar cele de dimensiuni mari par nefinalizate. Există câteva trucuri pe care le poți aplica pentru a te asigura că la final vei avea o baie gri cu alb de vis.

1.-Baie-gri-cu-alb-oglinda-chiuveta-plante_1.jpg

1.1. Modele de băi gri cu alb de dimensiuni reduse

 

În cazul băilor de dimensiuni reduse se recomandă finisajele în nuanțe deschise – poți folosi vopsea lavabilă pentru interior în culorile alb sau gri deschis pentru pereți pentru că acesta creează iluzia unui spațiu mai mare. Unul dintre cele mai folosite trucuri de către designerii de interior este amplasarea oglinzilor pe pereți pentru a reflecta lumina și a deschide și mai mult spațiul. Dușul în loc de cadă, suspendarea obiectelor sanitare, spațiile de depozitare ascunse și iluminatul puternic sunt alte recomandări practice pentru o baie alb cu gri de dimensiuni mici. 

1.1.-Baie-gri-cu-alb-dimensiuni-reduse-cada-chiuveta-oglinda_1.jpg

1.2. Modele de băi gri cu alb de dimensiuni mari

Dacă baia ta este de dimensiuni mari, poți împărți spațiul în mai multe zone funcționale pentru o organizare mult mai eficientă. Poți opta pentru o cadă spațioasă și confortabilă dacă îți place să te relaxezi în acest mod, sau pentru un duș generos, cu uși din sticlă, poți proiecta spații de depozitare variate (dulapuri suspendate, rafturi deschise, etajere etc.) și poți integra multe elemente de decor care vor aduce un plus de personalitate. Într-o baie albă cu gri te poți juca cu contrastele puternice – dacă optezi pentru o podea în nuanțe deschise, pentru pereți poți alege vopsea de baie și bucătărie în nuanțe mai închise de gri pentru a obține un spațiu ce emană lux, opulență, abundență – mai jos poți găsi câteva nuanțe de vopsea pe care ți le recomandăm.

1.2.-Baie-gri-cu-alb-nuante-vopsea-Pittsburgh-Paints.png
1.2.-Baie-gri-cu-alb-dimensiuni-mari-cada-oglinda-pereti-gri-si-roz-1.png

2. Baie albă cu gri – stiluri de design interior pe care le poți aborda

Combinația de alb cu gri poate fi folosită fără restricții în cadrul oricărui stil de amenajare interioară, însă este pusă în valoare cel mai mult în cazul stilului clasic, minimalist sau modern. Bineînțeles, pe lângă stilul de amenajare, trebuie să ții cont și de asortarea culorilor în casă pentru a obține unitate din punct de vedere cromatic și al esteticii.

2.-Baie-gri-cu-alb-pereti-albi-mobila-gri-oglinda-dus_1.jpg

2.1. Baie alb cu gri amenajată în stil clasic

Stilul clasic se remarcă prin culori deschise, calde, care aduc un aer de eleganță și rafinament. Poți folosi o vopsea lavabilă într-o nuanță de gri pentru pereți și plăci ceramice, marmură sau granit pentru podea. Mobilierul din lemn masiv, oglinzile cu rame ornamentale și detaliile arhitecturale precum plinte își găsesc întotdeauna locul într-o baie clasică.

2.1.-Baie-gri-cu-alb-stil-de-amenajare-clasic_1.jpg

2.2. Băi albe cu gri amenajate în stil minimalist

Stilul minimalist este definit de simplitate și eficiență. Într-o astfel de baie există puține obiecte de mobilier, finisaje curate, de cele mai multe ori albe, și accesorii care contrastează cu nuanțele deschise ale pereților sau podelei. Stilul de amenajare minimalist se potrivește în special în băi de dimensiuni mici sau în băi de lux.

2.2.-Baie-gri-cu-alb-stil-de-amenajare-minimalist_1.jpg

2.3. Băi moderne alb cu gri

Dacă ai în plan amenajarea unei băi alb cu gri în stil modern, este recomandat să integrezi următoarele elemente: materiale naturale (piatra naturală, metalul, sticla), accesorii sanitare cu un aspect modern, cu finisaje cromate, nichelate sau în culori închise, mate), iluminatul modern cu LED, tehnologie integrată (duș cu control digital, sistem audio încorporat, oglindă cu ecran tactil etc.). 

3. Amenajare de baie alb cu gri – tendințe actuale

Tendințele actuale te pot ghida în acest proces de amenajare a unei băi alb cu gri. Iată câteva dintre cele mai importante:

  • Folosirea acestor nuanțe neutre nu doar la finisaje, ci și la obiecte de mobilier și accesorii, 
  • Folosirea plăcilor ceramice mari, cu texturi interesante,
  • Folosirea accentelor de culoare pentru a aduce un plus de personalitate,
  • Integrarea iluminatului ambiental,
  • Folosirea accesoriilor metalice – robinete, mânere și alte accesorii din crom sau nichel,
  • Integrarea tehnologiei pentru creșterea confortului.
3.-Baie-gri-cu-alb-pereti-albi-mobilier-baie-alb-oglinzi-lumini-ambientale_1.jpg
3.-Baie-alb-cu-negru-tendinte-acutale-3_1.jpg
3.-Baie-alb-cu-negru-tendinte-acutale-4_1.jpg
3.-Baie-alb-cu-negru-tendinte-acutale-5_1.jpg
3.-Baie-alb-cu-negru-tendinte-acutale-6_1.jpg
3.-Baie-alb-cu-negru-tendinte-acutale-7_1.jpg
3.-Baie-alb-cu-negru-tendinte-acutale-1_1.jpg
3.-Baie-alb-cu-negru-tendinte-acutale-9_1.jpg

În concluzie, amenajarea unei băi gri cu alb nu necesită prea mult efort, ci mai degrabă multă creativitate, dar și materiale de calitate care te vor ajuta să te bucuri de cât mai multe momente de relaxare în propria ta oază de liniște.

 

Sursă poze: pittsburghpaints.ro, unsplash.com, pexels.com