În cazul în care îți dorești să amenajezi o baie modernă, albul este o culoare perfectă, cu ajutorul căreia sigur nu vei da greș. Chiar dacă pare, la prima vedere, o nuanță banală, aceasta este liniștitoare și armonioasă, și poate fi un fundal perfect pentru alte detalii estetice, care pot face diferența dintre o baie banală și una cu adevărat originală și deosebită.
Asortarea culorilor în casă este un lucru important, însă, atunci când pornești de la o baie decorată total în alb, lucrurile vor fi mult mai simple atunci când vei vrea să adaugi amănunte stilistice specifice unei băi de lux și alte detalii cromatice.
În primul rând, înainte de toate, trebuie să alegi finisajele ideale pentru tine. Faianța este o variantă populară, deoarece se poate integra perfect în multiple tipuri de design. Fie că vrei să creezi un decor clasic, fie că vrei să ai o baie modernă sau în stil minimalist, faianța poate fi folosită pentru a amenaja pereții așa cum îți dorești. Poți opta pentru variante lucioase sau mate, în funcție de preferințele tale. De asemenea, poți alege faianță din porțelan, piatră naturală sau ceramică, dar și design-uri glazurate sau decorative. Dacă îți dorești un efect deosebit și original, poți încerca să creezi un mozaic inedit și unic, care să schimbe cu totul atmosfera din încăpere.
Totuși, dacă faianța nu este pe placul tău, poți opta și pentru vopseaua lavabilă. Există multe tipuri de vopsea pentru baie, pe care o poți alege. Orientează-te doar către produse de calitate, de la producători renumiți și experimentați. Selectează vopsea și amorsă pentru baie premium, dacă te hotărăști să zugrăvești baia într-un alb imaculat. De asemenea, poți crea un mix, între vopsea și faianță – poți aplica faianța doar de la jumătatea peretelui în jos, în vreme ce, în partea superioară, poți aplica vopseaua pentru interior. Nu uita să achiziționezi și grund și amorsă, pentru a pregăti suprafața în mod corespunzător.
De asemenea, și gresia este importantă în orice baie, deoarece pardoseala scoate în evidență întreaga baie, reprezentând o suprafață amplă. Poți alege diferite texturi, forme și dimensiuni, fiindcă există pe piață o mulțime de tipuri de plăci (texturate, mate, lucioase etc.), pe care le poți integra cu ușurință în proiectul tău de design.